Astăzi, 25 august, Asociația Municipiilor din România a organizat, alături de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, o întâlnire online pentru clarificarea aplicării prevederilor Ordonanței de urgență privind instituirea unor măsuri pentru prioritizarea și monitorizarea investițiilor finanțate prin PNRR și programele naționale de investiții.
Din partea MIPE a participat doamna Carmen Moraru, Secretar de Stat MIPE și experții Direcției Generale PNRR din cadrul MIPE, la întâlnire fiind prezenți peste 80 de reprezentanți din cadrul municipiilor membre AMR, având intervenții primarii municipiilor Sebeș, Focșani, Alba-Iulia, Deva și Lugoj.
În cadrul discuțiilor, au fost solicitate clarificări cu privire la aplicarea procentului de 30% (dacă acesta se raportează la valoarea eligibilă, la întreg contractul de finanțare sau la contractul de execuție lucrări), la termenul până la care trebuie înregistrate și depuse situațiile de lucrări (18.08.2025 sau ulterior), precum și la posibilitatea includerii lucrărilor efectuate până la data de 18.08.2025, dar pentru care situațiile nu au fost încă depuse, aspecte esențiale pentru asigurarea unei implementări corecte și unitare a proiectelor și pentru evitarea blocajelor administrative.
Totodată, au fost ridicate întrebări punctuale privind aplicarea OUG nr. 41/2025, precum: procedura de transmitere a adreselor justificative sau a solicitărilor pentru elaborarea memorandumurilor, situația contractelor de execuție lucrări aflate în etapa de semnare sau aflate în litigii soluționate definitiv, interpretarea prevederilor pentru contractele de finanțare cu mai multe componente, aplicarea dispozițiilor legate de memorandum și suspendare în cazul unor investiții cu impact social major, precum și modul de raportare a progresului în situațiile în care contractele includ atât componente finalizate, cât și componente aflate în pregătire sau în fază incipientă.
Astfel, AMR sprijină municipiile membre în clarificarea procedurilor și în desfășurarea în bune condiții a activităților derulate prin PNRR și programele naționale de investiții.
Din partea AMR au participat:
• Constantin Mitache, Director General
• Diana Gheorghe Vrînceanu, Director de Proiecte

